Membrii Grădina Bio asigură legume pentru Familia AMURTEL – în Opinia Buzău!

Mulțumim publicației locale Opinia Buzău!

Suntem extrem de încântați că Valentina Bucur, jurnalist la Opinia Buzău, ne-a oferit ocazia de a ne face povestea auzită printr-un articol inspirat din scrisoarea noastră anuală, pe care am trimis-o către ea cu ocazia lansării sezonului 2021! Valentina m-a sunat și a fost încântată să afle mai multe despre modul în care membrii parteneriatului nostru Grădina Bio ASC (agricultură susținută de comunitate) asigură necesarul de legume copiilor din proiectele noastre sociale, precum casa Familiei AMURTEL – un loc sigur unde doisprezece copii vulnerabili cresc cu dragoste, hrană sănătoasă și oportunități de vindecare și creștere.

WhatsApp Image 2021-04-11 at 14.26.16

Membrii asigură coșuri cu legume pentru cei 12 copii de la Familia AMURTEL

În fiecare săptămână, cel puțin trei coșuri merg direct către casa AMURTEL. Uneori, ne bucurăm de chiar mai multe, atunci când avem membrii ai abonamentului Grădina Bio care decid să-și doneze coșul copiilor, pentru că sunt în vacanță sau, din alte motive, au dificultăți în a-l ridica. Este o variantă minunată de a asigura legume organice pentru propria familie și, în același timp, de a avea bucuria că împarți legumele și cu acești copii.

Unul dintre beneficiile apartenenței la o ASC: o relație caldă și directă cu producătorul

Într-adevăr, având doar 35-40 de membrii pe an, avem și plăcerea de ai cunoaște personal pe toți. Acesta este și unul dintre beneficiile apartenenței la o ASC (agricultură susținută de comunitate) – ea creează o relație caldă și directă între tine și cei care îți cultivă legumele. Spre deosebire de anonimatul unui lanț de supermarketuri, unde cumpărătorii aduc profit unei companii străine, aici ai satisfacția de a sprijini direct un mic producător local. În mod similar, Cristina și Daniela, care lucrează în câmp și pregătesc coșurile, cunosc numele familiilor abonate și sunt încântate când primesc feedback pozitiv. Ele pregătesc fiecare coș cu grijă și implicare personală.

Iată linkul către povestea completă: Povestea coșului cu legume care hrănește copii vulnerabili 

Au mai rămas șase locuri

Mai sunt încă câteva locuri pentru abonamentul din acest an. Vă rugăm să ne contactați cât mai curând posibil dacă doriți să rezervați un loc! Mai multe detalii despre abonamente aici: https://legume-eco.ro/ro/cos-de-legume-bio/contractul/

– Didi (0744565252)

Comentariile sunt închise.